Să nu ne dorim să stăpânim lucruri care nu se stăpânesc...

Am plecat din biserică spre casă, iar la uşa bisericii cineva mi-a şoptit să stăpâniţi biserica ani mulţi...  . Mulţumesc persoanei pentru gândul de mai sus, dar eu nu doresc să stăpânesc nimic. Vreau însă să-mi stăpânesc patimile, scăderile şi păcatele mele pentru că doar atunci când suntem prea păcătoşi şi pătimaşi ajungem la certuri, neînţelegeri şi confruntări. Niciodată un om bun şi un om rău nu se vor certa. Pentru omul cu inima bună, iubitor de Hristos, iubitor de frumos, cearta nu există. Vocabularul lui nu conţine  cuvântul  ceartă. De aceea trebuie să cooperăm şi să comunicăm unii cu alţii, nu să ne confruntăm. Nu-mi amintesc să fi citit în Noul Testament ceva legat de ceartă, de revoltă, de revoluţie. Revoluţiile nu sunt bune, nu duc la nimic bun. Slujitorii Bisericii lui Hristos, dimpreună cu păstoritii lor trebuie să facă lucrare sfântă, altfel vom de seama Dreptului Judecător pentru că nu dreptatea lumească are valoare, nicidecum, ci Justiţia şi Judecata lui Dumnezeu în care cred nelimitat. Dumnezeu este singurul care ne face dreptate!
Nu înţelegem (săracii de noi) că nu noi stăpânim o biserică sau Biserica, ci Domnul nostru Iisus Hristos. Suntem slujitori iar nu stăpânitori.  O biserică nu este proprietatea personală a cuiva. Ea este a lui Dumnezeu, este Casa lui Dumnezeu în care se intra cu smerenie şi zdrobire de inimă asemenea vameşului din Evanghelie.  De felul în care ne comportăm în biserică şi de cum o conducem vom da seama înaintea lui Hristos, căci    marele arhipăstor Vasile al Cezareei Capadociei ne atrage atenţia: Vorbim cum trăim, gândim cum trăim.
Să nu ne dorim să stăpânim lucruri care nu se stăpânesc, care nu ne sunt proprii, nu ne aparţin nouă, ci să ne dorim să aducem mângâiere păstoriţilor noştrii spre a-i creşte spre mântuire.  Este examenul fundamental care trebuie trecut. Pentru mine credintţ înseamnă conţinut mărturisitor, fidelitate şi refuzarea speculării dramei din jur. Noi nu trebuie să-i  obosim pe oameni şi aşa obosiţi şi împovăraţi , dar aplecaţi în Mărturisiri şi în intimitatea slujbelor.  Dacă ei nu ies odihniţi din acest exerciţiu duhovnicesc este doar vina noastră, a celor care n-am explicat şi trăit odihna în Hristos ca una activă , dinamică, aducătoare de Lumină Sfântă.
Îndrăznesc să cred şi să afirm că dacă  Dumnezeu ne mai ţine, n-o face pentru atitudinea noastră religioasă, nici pentru dorinţa nostră de slavă deşartă, nici măcar pentru dorinţele noastre de stăpânire ci ne mai ţine pentru Nădejdea Învierii .
El care cunoaşte inima noastă cea ticăloasă şi falsele relaţii de dragoste socială pe care le afişăm, ne mai ţine doar pentru iubirile netrădate, dintre care cea dintâi este către El, Iisus Hristos Dumnezeu .
Cine vrea să stăpânească ce nu se poate stăpâni îi răspund cu cuvintele vii ale Mântuitorului care spune un uriaş adevăr: Acolo unde este comoara ta , acolo va fi şi inima ta.

13 martie 2011  PITESTI
Pr. Dumitrecu Alexandru, Parohia Găvana III - Piteşti